VANEA

 

Vanea e din Chişinău, din ’74. De 14 ani trăieşte „în stradă”. A avut apartament, dar l-au vândut cu frate-său şi au cumpărat o casă în satul Calfa, în Anenii-Noi. Nu trăieşte acolo pentru că e departe de oraş. Aşa se face că acum trăieşte pe străzi. A lucrat la combinatul de pîine, ca hamal. Dar o jumătate de viaţă, mai exact de 18 ani, a stat la închisoare. A învăţat la internatul pentru copiii cu regim de corecţie. Întotdeauna fugea de acolo. Mama trăieşte în oraş. Merge la ea din cînd în cînd. Îl ajută cînd şi cu ce poate. E bătrână. Mai are două surori care îl ajută. Are apartament, dar nu doreşte să trăiască acolo. E departe, e dincolo de s. Bulboaca, la o oră şi jumătate de oraş cu trenul. Mănîncă ce găseşte. Dar mai merge să mănânce şi la biserică. Mai gătesc singuri la rug, cartofi. Se mai găseşte mîncare şi în tomberoane – este foarte multă mîncare bună în tomberoane.” Nu vrea să meargă la Centrul de pe Haltei, pentru că vrea să trăiască liber. Aşa că trăieşte, alături de alţi tovarăşi de viaţă şi de necaz, într-un şantier abandonat din parcul de la Ciocana. Aici au şi apă la izvor, şi adăpost la nevoie. Aici vor rămîne şi la iarnă. Dar nu fură şi nu fac niciun rău. „Noi lucrăm. Strîngem gunoiul. Asta facem. Sîntem muncitori!”