SLAVA

 

S-a născut în Chişinău, în ’79. De foarte tînăr, a avut o fire mai zvăpăiată, s-a împrietenit cu alţii ca el şi... a ajuns la colonia cu regim închis pentru minori (maloletka). Cînd a ieşit la libertate, a mai săvîrşit nişte găinării şi iarăşi a ajuns la închisoare. Cînd a ieşit, nu mai ştia ce poate face, unde să lucreze. A umblat de colo colo, dar făcea ce făcea şi... înapoi în închisoare. În închisoare poţi trăi bine, dacă îţi impui respectul. Dar, „mai bine acolo să nu ajungi.”  Ca peste tot, acolo se stabilesc ierarhii. Şi aici, printre „boschetari”, sînt ierarhii. Dar el nu stă mult cu ei, numai vine la cantina din parcul Izvor, mănîncă şi pleacă. Cînd a ieşit definitiv din închisoare, nu mai avea pe nimeni din rude apropiate, muriseră toate. «Ни дома, ни двора... Ни родины, ни флага»[1] - după cum zice chiar el. La moment lucrează într-o firmă privată la prelucrarea materialului plastic, pentru 3 mii le lei. Îi ajunge berechet, numai că e prea puţin pentru a-şi închiria ceva şi pentru a mai trăi. Aşa că, pînă una alta, doarme unde se întîmplă: pe la cunoştinţe sau sub cerul liber.

Tatăl său a plecat din familie cînd avea vreo 2 ani. Îşi aminteşte foarte puţin despre el. „Mama, ca toate mamele.” A lucrat la Topaz. Dar după ce s-a închis întreprinderea, n-a mai ştiut unde să lucreze. Cu prietenii de ocazie preferă să rămînă prudent.  „Prieteni întotdeauna se vor găsi. Mai ales dacă ai ceva în buzunar. E mai greu să ai prieteni adevăraţi.” Aşa că, preferă să nu lege prietenii, mai ales aici, printre „boschetari”.

Citeşte o carte despre creştere spirituală. Caută să înţeleagă cum a ajuns aici şi ce poate face mai departe. Pînă acum a mai lucrat în diverse locuri, ca hamal: la Moldova Film, la întreprinderea de lactate JLC ş.a. Mulţi îl iau la lucru fără documente, îi înţeleg situaţia. Proprietarii firmei ştiu că nu are unde înnopta, dar acest lucru nu-i prea interesează, cîtă vreme au „forţă de muncă”. „Iarna faci totul ca să nu îngheţi. Se găsesc oameni care îţi dau haine, plapume şi... rezişti.” A fost la căminul pentru persoane fără adăpost de pe str. Haltei, dar nu a rezistat mult timp. „Acolo te poţi umple de ceva, păduchi sau rîie... Mai ales vara acolo muştele cad din zbor de la mirosul de sudoare.” Se spală în fiecare duminică, de 4 ani la rînd, la „Isus pentru Moldova”. De acolo îşi ia şi haine. Are un copil, de la fosta sa soţie, care locuieşte acum în Krasnodar. S-au despărţit din cauza închisorii.

Are o tante şi un unchi în zona Carpaţilor din Ucraina, care îl cheamă la ei. Nu are acte de identitate. Şi nici bani destui pentru a şi le reface. Şi apoi e nevoie de multă alergătură pentru asta. Dar va trebui să şi le facă într-o zi şi să plece la unchiul său, pentru că altfel crede că îl aşteaptă închisoarea. Sau 2 metri sub pămînt. În Carpaţi, unchiul său, fratele mamei, are trei case pe pămînt şi un ferestrău automat. Aşa că se va angaja la el, dacă-şi face actele.

 

 

 

[1] Nici casă, nici curte. Nici steag, nicipatrie. (din rusă).