ROMAN

 

Trăieşte la Chişinău de mulţi ani, de la 11 ani. A venit din Camenca. Părinţi s-au despărţit de timpuriu. „Mama a început să bea. Tata umbla pe la alte femei.” A învăţat la o şcoală profesională, la Tiraspol, de zugrav-tencuitor. A făcut armată. Iar după armată –  închisoare, pentru furt. După ce s-a eliberat, fratele l-a luat cu el în Portugalia, unde a lucrat vreo 10 ani, în construcţie. Cînd s-a reîntors în 2011, soţia l-a alungat din apartamentul său cu 2 odăi. „Acuma am şi eu o comnătuşcă, fără apă, fără lumină, fără energie.” Dar pentru această „cladovkă”, cum îi spune el odăii, printre boschetari se simte mai respectat. Mai ales că îi şi ajută la nevoie. Într-o noapte de iarnă, au dormit la el vreo 30 de oameni pe o suprafaţă de 2X2. Dar nu e prea mulţumit de aşa oaspeţi, că după asta are de strîns grămezi de gunoi din urma lor.

Mama a murit. Tata mai trăieşte, e pensionar. Dar nu se duce să trăiască pe spinarea lui. Că şi el se descurcă cum poate. Are o grămada de prieteni în parcul de la Izvor [lîngă o cantină socială pentru nevoiaşi]. „Aicea mănînc, în altă parte mai am nişte prieteni, care mă mai ajută. Mai vînd nişte butîlci şi-mi fac de ţigări.” De trei ani vine la biserică. „Părintele mă ştie, mă stimează. Eu îl mai ajut la tăiat lemne.”