1 (1).JPG
1 (2).JPG
DSC_0115.JPG
DSC_0048.JPG
DSC_0027.JPG
DSC_0091.JPG

NICOLAI

 

S-a născut în Sevastopol. A crescut şi a învăţat la şcoală aici. Tatăl său a lucrat în calitate de militar în flota armată timp de 11 ani. Dar, prin 1956, Hruşciov a făcut o reducere de cadre militare de proporţie. Tatăl decide să se concedieze şi vine la Chişinău. Tatăl era moldovean, născut în Ucraina. La Chişinău, tatăl său a dat admitere la şcoala de miliţie – ca locotenant maior. A vrut şi el să facă şcoala de miliţie, dar tatăl nu i-a dat voie: „Doar prin trupul meu.” De ce? „Pentru că acolo îţi fac două dosare: unul care ţi-l fac aşa cum trebuie, iar al doilea – pentru ca să te urmărească.” A făcut armata. Apoi a mers la şcoala de ofiţeri (şkola praporşikov). A nimerit în detaşamentul de infanterie. „Ne-au fugărit, vreo jumătate de an. Patru ani în şir”. După 5 ani de slujbă, a terminat Institutul Politehnic. Şi s-a dus să lucreze la Combinatul de conserve, pe Uzinelor. După cîţiva ani de muncă la Combinat, a fost invitat să lucreze la Serviciul de Metrologie. Verifica situaţia fabricilor şi uzinelor din Moldova la metrologie. După ce a fost lichidată această slujbă, a fost redirecţionat la Institutul de Proiectare din Chişinău, în secţia electrotehnică. După destrămarea URSS şi acest institut a fost lichidat. A început să lucreze ca jurnalist, la gazetă. Terminase în prealabil cursurile de jurnalism. A lucrat la Chişinăul de seară (ediţia rusă), Nezavisimaia Moldova, Molodioj’ Moldovî, Kommunist. „Mă trimiteau să scriu reportaje în instituţii de forţă. Pentru că am slujit şi mă pricepeam.” În anii 1990, în contextul mişcării naţionale, părinţii s-au simţit ameninţaţi şi l-au sfătuit să vîndă apartamentul şi să se întoarcă la baştină, la Sevastopol. Aşa şi a făcut. A vîndut apartamentul – un apartament pe str. Negruzzi –, şi a mers la Sevastopol. Numai că Nikolai avea doar paşaport moldovenesc. Nu putea să lucreze în instituţii de stat fără cetăţenie ucraineană. Aşa că a lucrat la privaţi. A tăiat sticlă. A crescut ciuperci. A lucrat ca hamal. La un moment dat, îi îngheaţă piciorul, lucrînd într-o cameră frigorifică. A fost tratat la spital, dar era cetăţean străin. Pentru operaţie i s-au cerut în final 8.000 dolari. Atunci şi-a vîndut apartamentul cu 9.000 şi şi-a achitat operaţia. Îi mai rămaseră doar 1.000. Hotărăşte să se întoarcă în Moldova. S-a întors şi de zece ani lucrează şi trăieşte la Cimitirul central. Mătură dimineaţa. Totuşi, scrie pînă acum, la ziarul Kommunist: „despre eroii noştri, despre miliţie/ poliţie. Şi publică”. E drept, fără onorarii. Pentru că acum comuniştii sînt în opoziţie. „Dar faptul că scriu, înseamnă că trăiesc” – spune Nikolai cu emoţie.