NADEJDA

 

Nadeja s-a născut în 1955 într-o familie de ruşi, veniţi în RSSM după război, din regiunea Gorki. Tatăl ei a fost pilot militar, iar mama – învăţătoare la o şcoală din Chişinău. Fiind militar, tatăl Nadejdei a primit în scurt timp un apartament cu două camere pe bulevardul Lenin (actualul Ştefan cel Mare) lîngă Piaţa Centrală. „Trăiam într-o familie normală.” – spune Nadeja fără trufie. S-a căsătorit cu un angajat al Ministerului de Interne. A născut doi copii: fiul mai mare, în 1978 şi o fiică, în 1981. Fiul a lucrat în poliţie, iar fiica – designer modelier la Moscova. A absolvit Institutul Pedagogic din Bălţi, specialitatea pedagog şcolar. A lucrat director la o grădiniţă rusească din Chişinău. După un timp soţul a primit apartament, la Buiucani (Chişinău). După căderea URSS, grădiniţa a fost reprofilată şi ea, de rînd cu toţi educatorii, a fost nevoită să-şi caute de lucru. Dintr-un loc în altul, nevoia de a-şi asigura familia a impus-o să facă comerţ cu haine şi alte obiecte, pe care le aducea din ţările vecine: Polonia, Ungaria, Turcia, şi pe care le vindea cu amănuntul la piaţa de pe Calea Basarabiei. „Aduceam marfă şi tot eu o şi vindeam. (...) Şi nu doar eu mă duceam. S-a dus jumătate de Moldovă [pentru a face trafic de frontieră], ca mine.” Din banii cîştigaţi îşi întreţinea familia. „Aveam doi copii de hrănit.” Dar după un timp, lucrurile au devenit scumpe, iar comerţul n-a mai fost la fel de profitabil ca înainte. A plecat şi la Moscova pentru a munci şi a-şi asigura un venit, dar după ce magazinul în care lucra s-a închis, n-a mai căutat o altă slujbă şi s-a întors la Chişinău. După un trai în comun de 22 de ani cu bărbat, militar, a divorţat, iar cînd au trebuit să împarte apartamentul, soţul îi propune 1000 de dolari în schimbul angajamentului de a nu mai pretinde la locuinţă. Nadejda acceptă, deşi îşi dă seama că a fost trasă pe sfoară. Făcuse cunoştinţă cu un bărbat, „un om bun”, în apartamentul căruia a şi locuit vreme de 10 ani. Dar omul moare şi ea a trebuit să părăsească apartamentul. S-a trezit în stradă. A mai locuit pe la cunoştinţe, la oricine o accepta. Acum un an, iarna, a adormit în stradă şi i-au îngheţat picioarele. Pentru a le salva, medicii i-au amputat degetele de la picioare pînă la gleznă. Aşa a devenit infirmă. La spital, a fost vizitată de fiica şi de fiul ei. Dar după externare s-a trezit din nou în stradă. Şi-a găsit refugiu la Centrul pentru persoane fără adăpost, unde locuieşte pînă prezent. Nici fiica, nici fiul n-a mai vizitat-o mai bine de un an. Se gîndeşte că poate atunci cînd se va face mai frig, va veni, cel puţin fiul, care trăieşte şi lucrează la Chişinău. Doreşte să-şi recupereze actele, care au dispărut de cînd nu are unde locui şi nu are unde-şi ţine lucrurile. Poate, cu mai mult noroc, va ajunge să-şi petreacă bătrîneţile la Azilul de bătrîni din Chişinău. „Iată aşa trăiesc, deocamdată. Dar variante mai bune deocamdată nimeni nu-mi oferă. Iar pentru azilul de bătrîni trebuie să mai faci o grămadă de documente.” – zice Nadejda, aproape resemnată.