11.JPG
DSC_0647.JPG
DSC_0651.JPG
DSC_0602.JPG
DSC_0607.JPG
DSC_0603.JPG
DSC_0565.JPG

GHEORGHE

 

Născut în ’79, într-un sat din r-nul Străşeni. Acum doarme în parcul de la Izvor, pe malul iazului. Şi cere pomeni de oameni: „daţi-mi un leu”, „daţi doi”. Zice că s-a certat cu părinţii. „Şi iaca am ajuns la malul iazului. Cu tot cu tăticu. Vai de capul lui. [vezi Grigore] A lăsat totul şi a venit aici... Mare e Dumnezeu: unii îi dau cîte un leu, alţii -  copeici. Aşa fac de-o pîine. O dată pe zi mănîncă la cantina din parcul Izvor, dar trebuie să mănînci şi în restul zilei. Şi atunci mai merge acolo şi roagă să-l mai ajute cu vreun colăcel, cu o bucată de pîine, cu un chefir, cu un lapte. „Care şi cum poate.” De vreo jumătate de an nu şi-a mai văzut mama. „Aşa-i viaţa asta. Prin greutăţi trebuie să treci.” -  A făcut 7 clase la Străşeni şi 2 la Drochia (în ’92 a terminat şcoala), la şcoala internat, de „tip sanatorial, pentru copii răi”. Apoi s-a întors la Străşeni. A fost foarte mulţumit de şcoala de la Drochia. Avea de mîncare, haine pentru elevi. Ar vrea să se mai ducă acolo, că de mult nu a fost. Începînd cu anii 90, a început să vîndă prin piaţă, pe urmă a lucrat un pic şi în construcţie. Să fi avut bani, crede că ar fi putut merge să lucreze mai departe. Dar îi trebuie cel puţin vreo 3000 de lei ca să cumpere marfă, pentru a o vinde.” Zice că a ajuns în stradă din cauza unor certuri cu mama. A luat nişte marfă din cabina mamei, fără să-i spună mamei. Şi mama a avut dreptate să se supere. „Da, mă duc acasă, o rog pe mama: dă-mi una, dă-mi alta, şi mama îmi dă, da’ iaca în casă nu vrea să mă primească.” De un an şi ceva umblă pe drumuri. Vrea să se ducă înapoi acasă. Crede că mama îl va ierta şi îl va primi. „Avem un Domn deasupra noastră care ne păzeşte şi ne va păzi pînă la moarte.” Nu s-a căsătorit. A avut o prietenă, dar aceea şi-a făcut avort cînd a rămas de la el însărcinată. Şi acum plînge după copilul acela. „A trebuit să mi-l deie mie, dacă ea nu-l vroia, că eu îl creşteam. Împreună cu mama.” A stat o lună de zile la Spitalul de psihiatrie, ca să nu ajungă la închisoare. Cînd este nevoie, vine urgenţa şi îi verifică pe toţi, îi duce la spital dacă e nevoie. Iarna doarme prin subsoluri. Cerşeşte. Unii oameni îl alungă, alţii îi dau, cîte 5, 10, 20 de lei. Sunt alţii care-i dau şi cîte 50, s-a întîmplat o dată să i se dea şi 100. „Facem şi noi de o bucăţică de pîine şi de un lapte.”